Votam, luptam, asa traim
Am discutat cu cineva astazi despre carti impresionante, despre scena asta a vietii, despre oameni mari. Unul dintre ei este Constantin Tanase. Si odata cu toate acestea despre actualitatea operelor, ceea ce dovedeste ca teatrul vietii ramane neschimbat, se schimba doar actorii. Va las sa va convingeti singuri fara a mai face comentarii de ordin politic. Un actor care a trait intre anii 1880-1945, C. Tanase va relateaza totul prin puterea randurilor sale scrise.
“În țara asta, țara pâinii
Să aibă pâine chiar și câinii
Guvernul nostru ne obligă
S-avem o zi de mămăligă
Lor ce le pasă cum e traiul
Scumpiră trenul și tramvaiul
Scumpiră tot, la cataramă
Până și pâinea și tutunul
Și când înjuri pe șleau de mamă
Ei, cică, eu fac pe nebunul.”
______________________________________________________________________
“Teoria mea-i ușoară
Toată viața e o scară
Pe care, ca și la moară
Toți o urca și-o coboară”
Și cu asta ce-am facut?
“Ne-am trezit din hibernare
Și-am strigat cât am putut :
Sus Cutare ! Jos Cutare !
Și cu asta ce-am făcut ?
Am dorit, cu mic, cu mare,
Și-am luptat, cum am știut,
S-avem nouă guvernare,
Și cu asta ce-am făcut ?
Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în sărăcie,
Și cu asta ce-am făcut ?
Ia corupția amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare,
Și cu asta ce-am făcut ?
Pentru-a căștiga o pâine,
Mulți o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin țări străine,
Și cu asta ce-am făcut ?
Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize,
Și cu asta ce-am făcut ?
Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Și cu asta ce-am făcut ?
Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Țara-i plină de vedete,
Și cu asta ce-am făcut ?
Pleacă-ai noștri, vin ai noștri !
E sloganul cunoscut ;
Iarăși am votat ca proștii,
Și cu asta ce-am făcut ?”
- Posted in: Mediu de trai
Comentarii recente